Hey, this photo is ©

Toamna in culori

September 1, 2016 ,
Tucano caffe, Atrium mall, cafea
shopping, orsay, new collectio
toamna, culori, fashion, tinute

E prima zi de septembrie. Incet, incet lasam vara in urma noastra si gandurile ne zboara cu melancolie catre toamna. Nu am ales intamplator sa scriu azi acest articol, tocmai ca sa pasim cu bucurie catre acest anotimp care ne aduce atat de multe oportunitati.

Daca crezi ca trebuie sa pui iar ghetele in picioare, paltonul negru si eventual un ton de maro…te inseli! Toamna aceasta ne aduce atat de multe elemente noi, atat de variate culori, incat ai sa te indragostesti de ea. Uita de negru pentru 2016… fi indrazneata si adopta un stil plin de culori. Cu siguranta avem pentru aceasta toamna culorile de pamant ce ne dau incredere si stabilitate, dar pe langa asta avem tonuri de albastru, rosu cald, mov vibrant sau de galben mustar exotic. O paleta de culori absolut superba.

In capul listei sta si preferata mea si anume Riverside blue, un albastru rece si calmant care se gaseste la granita dintre bleumarin si albastru cobalt. Alaturi apare airy blue o alternativa la culorile inchise, care deschide paletarul toamnei cu un albastru de gheata.

Cred ca toata lumea a adorat primavara si vara cu culorile lor de roz si rosu… pentru iubitoarele acestor culori va spun ca avem alternativele de toamna : aurora red si dusty cedar. Aurora red este o culoare calamnta, foarte placuta ochilor, care duce spre caramiziu vibrant dar care pastreaza baza de rosu.  Dusty cedar este varianta de toamna/iarna a rozului atat de abordat in sezoanele calde, mult mai linistit si calm fata de alternativa de primavara/vara.

Nici adeptele culorilor clasice de toamna nu au fost lasate de-o parte si li s-au oferit noi nuante de pamant cum ar fi clay potter, un minunat hibrid intre portocaliu si maro. Gri rechin vine ca o posibilitate de a schimba eternul negru intr-o culoare mai deschisa, iar taupe cald este de departe culoarea de pamant pe care o ador, fiind foarte versatila si se potriveste la perfectie cu toate celalalte culori.

Pata de lumina exotica si vibranta pentru aceasta toamna este adusa de culori precum bodacious, care inca din denumire te trimite la ceva rafinat, exotic si misterios. Este vorba de roz-violet, un purpuriu bogat cu efecte de roz, care face de departe diferenta intre nunatele cuminti ale acestei toamne. Galbenul mustar il consider de-a dreptul indraznet si neasteptat si care, clar, va aduce atingeri exotice si luxuriante oricarei tinute.

Si a mai ramas Lush meadow, culoarea plina de eleganta si rafinament. Este nuanta cu cele mai multe cotraste, menita sa intrige si sa starneasca atentia. Este plina de luminozitate, dar intre timp are acele accente de frunze care te leaga de pamant, de adancime si putere, creeand astfel vibratie dar si candoare. Este de departe regina balului pentru toamna 2016.

Leave a comment